Îmblânzirea monstrului lacom, avar şi strângăreţ

Nu e un monstru pe care-l hrănim în fiecare zi cu răutate, egoism şi făţărnicie, ci doar lipsa de tact cu care parintii îşi indrumă copii sa calce peste ceilalti, doar pentru a fi mai buni, un pas mare pentru a-i duce pe cei mici spre dragostea de bunuri materiale şi mai puţin pentru cele spirituale.

Familii care-şi invaţă copiii că totul trebuie stăpânit cu multa îndemanare şi credinţă, da! "Lucrurile sunt foarte importante", de parcă le-am lua cu noi! Şi că
nu, nu am venit goi, am venit plini cu truda  si supunerea parintilor fata de tot ce ne inconjoara!

Totuşi,  cuvintele mamei.."Nu luam nimic cu noi, dar putem lasa  urme de dragoste, schimbare, bunavointa prin intermediul acelor lucruri pe care le impartim!". Le aud şi-mi răsună oridecâte ori se lovesc de zidurile oamenilor "credincioşi", loviţi de o lăcomie pentru tot ce este material, pentru "ce-mi aparţine, pentru ce am muncit si pentru că nu vreau să impart nimic din ce-i al meu. Faptele bune şi cei săraci- de astea se ocupă Biserica!"  Un lucru ciudat când îi observ la ceilalţii, dar cu atât mai ciudat, când unele din urâtele caracteristici le găsesc la mine.

 E groaznic dacă ma gandesc de câte ori o dezamagesc pe mama cand ma ataşez şi simt ca fiecare obiect personal  ma reprezinta! Chiar si locul din tren, este numarul trecut pe bilet, deci este AL MEU pana o sa cobor..apropo de trenuri! 
    
E cam aiurea si cand dupa anotimpurile decisive, cu atata greutate emotivă renunţ la unele lucruri deja mult purtate! 

..mai ales ca nu sunt singura..!