Un trai plin de nadejde!

Exista speranta pentru cel slab?
Are posibilitatea cel cazut, cel frant sa se bucure de avutia lui, in singuratete? Ma gandesc destul de des  la regele David sau la fiul lui, Solomon - cel intelept, si ma intreb, care e scopul nostru pe pamant? Pentru ce suntem aici? Pentru a fi o incurajare, o lumina sau poate un ajutor de nadejde pentru cei din jur? Mi-ar placea sa cred ca acesta nu-i singurul scop. Daca , cei creati, am fost claditi doar pentru a ne bucura de viata asta de pe pamant , oricat de  frumoasa si plina ne-ar parea, tot ar fi prea scurta.

Trebuie, trebuie sa fi fost creati pentru ceva mai mult, mai grandios decat ceea ce exista acum. Vad viata asta ca pe o incercare pe care/o avem de trecut. Ce suntem, ce ne reprezinta, ce avem , ce impartim, cum administram , felul in care daruim, modul in care traim, corectidinea fata de ceilalti si mai ales, fata de noi insine. Curatenie tru¨pului si sufletului, felul in care vrem sa ne spalam päcatele, toate astea sunt doar incercari care fie ne calesc si ne pregatesc pentru viitor, fie ne afunda in intuneric.

Ecleziastul zice ca suntem aici doar ca sa-I slujim Domnului. Si cred asta. O viata in care-i slujesti Lui Dumnezeu prin tot ce faci, in care-i cauti prezenta in mod continuu, in care te simti insetat pentru cunoasterea Cuvantului, insetat pentru slujire, sa fii un ajutor si o binecuvantare pentru cei din jur, sa nu fi o povara, in schimb te simti inconjurat de binecuvantare, simti un suport care te-ajuta sa duci orice povara. Ce maretie!

Ce se intampla cu cel care nu slujeste? Traieste ca un pustnic in mijlocul orasului si nu apuca sa se bucure de nimic. Traiu-i amar si-n caz de vreun necaz, doar familiei s-ar parea ca-i pasa.
Ce trist!