Este incredibil cum scrierile cuiva te pot atinge si chiar aduce rani sufletesti..te pot purta dupa buna-i stare a scriitorului, da, dupa cum ii joaca imaginatia..
Abia am terminat "Fericirea imi aluneca printre degete". Ma simt consumata- psihic, parca si fizic. Nici nu stiu ce sa impartasesc mai repede. Toate actiunea te tine pe linia de plutire la inceput, cel putin in primele cincizeci de pagini, ca apoi sa te azvarle in nepravazut.
Sa te palmuiesca atunci cand judeci, sa te faca sa plangi cu cel ce sufera, sa te bucuri pentru cel care-ti pare drag, sa-l cauti pe cel pierdut.
Parca ca nici numele lor nu sunt alese intamplator, nici macar pentru ca ar suna bine.. Gabriel, numele ingerului si Iris.. pare sa fie lumina ochilor tuturor. Devin oamenii mei, oamenii care ma poarta in tovarasia lor neconditionat. Ce dovada mai buna de bunatate, decat asta ?! Mai ales din partea unor personaje fictive. Cu oricine as face pariu, cel putin acum, ca nu sunt fictive, ca ei sunt undeva parte din realitatea mea apropiata, poate fac parte din mine, parca din trecutul meu.. sau din viitorul pe care-o sa-l traiesc. Parca o iau razna. Nimic nu-mi mai pare absurd. Caut adrenalina in alte scrieri. Mi se face somn. Ar trebui sa ma racesc dupa scrierile ei, poate sa mai astept cateva zile, ca apoi sa apreciez din nou, alt autor.
Ma simt intristata. Nu exista personaje negative sau mai putin placute. Nici oameni total placuti si nevinovati. Cu cat se apropie mai mult de realitatea noastra, parca ma tine si mai mult in priza.
Am un singur regret, privitor la carte, acela ca n-am citit-o mai devreme.
O recomand cu tot dragul, aceluia/aceleia care nu are rabdare..
