Mama..

      Imi amintesc de 8 martie din copilarie, serbarile, pregatirile pentru mama! Ce zi importanta si frumoasa, obisnuia sa fie! Mereu mama in prim-plan, infloritoare, blanda, cu ceva aparte, poate fiecare copil vede asta in mama lui .. insa mama avea o stralucire..!!


Invatatoarea, daca fusese frumoasa, cum se spunea, avea o pieptanatura ondulata cu bigudiurile, parea un soi de peruca incalcita, cu trasaturile fetei pronuntate spre rautate sau parea asa doar din cauza machiajului strident, conturului inchis la culoare, neestetic , prea mult fard rosu pe un obraz alb varuit..de aceea Dansa, cand o vedea pe mama, naturala sau simplu aranjata, devenea ciudata ca un copil mofturos si ciufut!

Copil fiind, nu mi-am urat nicicand invatatoarea,nici macar nu mi-a displacut, consideram ca trebuie respectata indiferent caracterul acesteia sau faptul ca nu avea aptitudinile, rabdarea, cuostintele, blandete necesare spre indrumare;  nu de putine ori facea diferente, avea preferinte in functie de cadourile pe care le primea sau pedepsea copiii obisnuti dupa starea emotionala cu care venea de-acasa..acum insa, imi pare un om odios, total nepotrivit pentru scaunul sfant de la catedra!


Mama evita sa se implice, ca si celelate mame, doar din causa invatatoarei..dar mama mereu zambea, avea un aer puteric, vorbea cald, incuraja cat putea, iar sala de clasa parca nu era aceeasi fara Dansa!
In fine, as vrea sa scriu despre mama, mamica mea sau a voastra..binecuvantat este cel care inca are mama aproape! Nu vad implinire fara mama. Imi pare ca viata este stabilita intr-un echlibru total cu mama, fara Dansa totul este mai sters, fara stralucire, grava.

Ea iubea florile!! Aducea flori..inca de cand eram mica, mama alegea cele mai frumoase flori si daruia mereu!Mi-aduc aminte de Dansa mereu, ca de o flore- totdeauna o floare proaspat inflorita, parfumata si plina de viata!


Incerc cat pot sa copiez ce era natural pentru mama, sa iau reteta Dansei de a trai, de a fi activa, puternica, de a ajuta, dar cu un ajutor real, un spriin de nadejde si indelungat, in acelasi fel cum marca ea..sa fiu cald zambitoare, blanda, frumoasa ca ea, cu o frumusete care nu se usuca!

Fetelor din toata lumea,de peste tot, as vrea sa va imbratisez pe toate cele care sunteti triste sau nesigura ori neimplinite..si sa mai sterg din dorul pe care il am fata de mama. Dar va spun, doamnelor, va rog fierbinte, nu permiteti nimanui sa va stearga macar o zi.. o zi in care stati ascunse, fara sa iubiti, fara sa va implicati, sa ajutati, o zi fara sa imbratisati pe cineva drag sau o cunostinta sau o vecina sau o prietena de Biserica..traieste, fa-te frumoasa, fii iubitoare si mereu gata pentru prietenii constructive!

Cu bine!

P.S.: Multumesc mama pentru un exemplu minunat, te iubesc si stiu ca existi!! sunt incredintata ca Domnul meu nu separa un copil de dragostea mamei lui, iar dragostea e o legatura care trece peste moarte sau oricare alta piedica insignifianta si de moment!

Despre durere ..

Ascult linistea, o liniste tare, intensa, imi pare ca ma face sa asurzesc. Mi-e plin de gol si ceata, mi-e trist, ma doare si ma frige din cauza dorului.E groaznic sa te doara atat..sti ca exista totusi speranta, dorinta de viata, de cunoastere, de mai bine, mai mult, mai frumos..dar totul pare departe.

E dureros si trist sa fi un pierzator fara sansa de castig inapoi, te trimite spre revers, spre nimicul din tine..as vrea sa zbor, sa merg spre ea, sa ii ating mainile, oh macar o atingere sau nu, nici macar atat! O privire din partea ei..mi-e dor de ochii blanzi si calzi ai mamei.


Da, asta e durerea, starea indelungata de dor, asteptare, necunoscut, îndepărtat..oh mama!Mi-aduc aminte imbratisari calde, dar indepartate, câţi ani de atunci..Sunt in trecut, vreau sa fug, sa mă inderpărtez vioi şi să ajung in prezent, să încetez să mai rătăcesc, păşesc treptat, cu teamă şi speranţă, mai repede dar tot spre înapoi.

Suntem acel abur de care El vorbeste.. ne stingem intr-o clipită şi ne naştem în alta, dar mai mult ne stingem. Este ca o roată mare care ascunde sorti rele, pregatite parca pentru cei buni..nu vad o altă durere decât cea cauzată de neputinţă sau pierdere.. Domnul meu a cunoscut durerea si El striga : "  Şi  Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” [...]  Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.


Imi pare un timp al mortii, disperare, cancer si epidemii, un timp al abandonului, durerii..Dar exista speranta, in toate caile este si o iesire catre Domnul, catre mai bine, catre pace! O pace care nu vine din strafundul inimii, nici de la oameni, doar de la Domnul, doar sa ne deschidem suficient de mult, astfel incat in durerea noastra, durere cauzata de moartea celui drag, sa ne putem deschide ochii catre El, sa primim credinta, nadejdea, dar mai ales dragostea! 


Cu bine, om bun si ai grija daca nu cumva tu poti fi unealta de incurajare a Domnului, pentru prieteni, familie, dar si pentru cei din jur, pe care poate nici macar nu-i cunosti..priveste in jur, deschide ochii catre toti, zambeste si fii gata oricand sa intinzi o mana spre ajutor, mangaiere si imbratisare! De multe ori o imbratisare face mai mult decat 5000 de cuvinte frumoase, pentru ca vindeca si alina, scutura singuratatea si aduce la suprafata bunatatea.