Scrisoare către Mandy: " Mă bucur să te cunosc mai bine.. ai mult de dat. Când te vei putea deschide acestei lumi  o să fim cu toţii binecuvântaţi. Mă copleşeşte faptul că te cunosc mai bine, că te-am întâlnit, simt că am fost predestinaţi unul altuia, când sunt cu tine, mă simt tânăr şi nevinovat. Le-aş putea zâmbi ochilor tăi pentru totdeauna..!

     Mandy s-a dus, Eustice scrie despre Marcia: " Mă înalţă  întâlnirea cu Marcia, a fost o binecuvântare pentru mine- o inspiraţie şi  o speranţă nouă .."

   Apoi, apare Dale, " atât de blândă, de săritoare, îmi împărtăşeşte viziunea mai mult decât oricine!" 

   Apoi Jenny : " o fata superbă cu părul negru şi o rochie de in alb..ce-o să se aleagă de tine, de mine, de dorinţe, de vise?"

 Amy : " Păr lung, nevinovată, zâmbet radios, era atât de frumoasă încât abia mă puteam concentra asupra a ceea ce făceam la atelier, m-am holbat la ea şi după curs.."

"Ultimul bărbat american"

Inceput Eminescu/ Eminovici!

             
          " Mi-aduc aminte şi acum - scria patriotul cărturar Iosif Vulcan- cum într-o dimineaţa de februarie primii o scrisoare din Bucovina, in care un tânar - dupa cum scria cel in varsta de 16 ani imi trimitea niste incercari literare. Era tanarul Mihai Eminovici. Armonia versurilor si figurile-i plastice, considerand starea noastra literara de atunci si indeosebi etatea tanara a autorului, ma surprinsera si deschisei cu placer coloanele mele acestui nou talent si  poet cu viitor.
      In entuziasmul meu grabii sa prezint in numarul cel mai aproape publicului cetitor pe Eminescu, cu urmatoarea nota redactionala: << Deschidem cu bucurie coloanele foii noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale poeme, ne-a surprins placut".., "Nota de debutant aparea in numarul din 25 februarie/9 martie 1866, impreuna cu poezia "De-as avea" >>

       Ceea ce nu-i placu insa lui Vulcan fu numele cu terminatie in "vici". Fara sa mai intrebe pe autor il schimba in Eminescu, dand astfel, fara sa-si dea seama, numele celui mai mare poet roman.

       E lesne de inchipuit emotia lui Eminescu, atunci cand, deschizand nr. 6 al revistei, isi vazu poezia si nota si citi la "Posta redactiunei" aceste randuri "Cernauti, M.E. Si corespondenta am primit cu bucurie." Accepta fara  cartire noul nume, si multumind, intreba pe redactor daca mai putea trimite lucrari. In numarul 8 al revistei *15/27 martie 1866) aparu raspunsul la intrebare, " Vom primi toate cu bucurie, numai te rugam ca, incat se poate, sa scrii dupa ortografia ce o urmam si noi. "